Povestea vietii, in obraji!

Iesisem intr-o iarna de la lucru, din tura de noapte, cu ganduri sa ajung prin piata, dar fara prea mare rabdare pentru asta. Nu era piata tocmai locul potrivit pentru ce cautam eu dar norocul meu ca am gasit pana la urma ce cautam!...

In mersul meu iute, cu oboseala, bine infiripata in trup, in aerul rece al diminetii, parca-mi stateau ochii fortat deschisi... Deschisi pentru a vedea sute de alti oameni grabiti ca si mine, cu sute de alte ganduri nestiute, fiecare cu pasii sai si cu povestea sa! Intr-un colt, la o trecere pietonala, sta o batranica trista, cu privirea in pamant si ochii in lacrimi. Atatea cate mai puteau luneca din ochii aceia ce au scris un intreg roman in sufletul femeii aceleia. M-am gandit initial ca cerseste, dar pe masura ce m-am mai aproapiat, am vazut ca nu astepta nimic. Absolut nimic... Avea o expresie a fetei, ce exprima o ciudata impletitura de durere, descurajare si o oarecare resemnare. Adunate toate in ovalul fetei, pareau sa spuna viata ei intreaga. Acesta era lucrul ce m-a pus atat de tare pe ganduri. Pana atunci, pe cate chipuri am putut citi bunatate, ura, sarcasm, umor, zgarcenie, grosolanie, indolenta, orgoliu, vrednicie, iubire, pe nici unul nu se intrezarea intreaga viata! Mi-a fost oarecum sa ma apropii, desi sunt convins ca, desi nu mai aveam pe mine nici macar un leu de tramvai (am luat-o pe jos pana la autobuzul spre casa), o vorba buna ar fi facut mult mai mult! Imi pare rau si acum petru ezitarea mea, caci oricat m-am straduit, n-am mai reusit sa gasesc pe alte chipuri umbre ale intregii vieti!...

De aceea, in pasul vostru grabit, uitati-va putin in jur, poate ca nu e prea tarziu sa spuneti din suflet o vorba calda, cuiva ingandurat. Nimeni nu sta ingandurat, aiurea, intr-un colt, contemplandu-si in frig, amarul sau, sau al intregii sale vieti!...

--